Pentru copilul din noi si cel de langa noi

De ce te joci? Cu siguranta deja ai in minte cateva raspunsuri standard la aceasta intrebare: pentru ca e esenta copilariei, pentru ca invatarea prin joaca este mai eficienta bla bla bla. Dar intrebarea nu este adresata unui copil ci tie, adultul/parintele/tutorele/cadrul didactic.

Deci? De ce te joci?

Pentru ca trebuie. Nu, nu ne dorim specific asta, nu am fost "antrenati" pentru asta, nu avem timp pentru asta. Daca ar fi sa facem un tabel cu pro si contra, ma tem ca coloana cu contra ar avea mai multe argumente de ce nu ne putem juca dar este acel "trebuie" in coloana de pro.

Da, am citit si eu la randu-mi toate bibliografiile de parenting dupa venirea primului nascut. Mi-am luat programul Uraniei si de fiecare data cand am avut ocazia am participat la diferite webinarii care sa ma invete cum sa fiu parinte, cum sa ii vorbesc, ce ton sa folosesc, cum sa il tin in brate, cat sa il tin in brate dar niciuna nu mi-a spus cat de fortat este totul si cat de dificil este sa aplici tot ce vorbesc aceste carti.

De ce? Ei bine, suntem prima generatie de parinti care a ales (dap, foarte constient) sa isi creasca copiii in mod bland (adica sa nu ii loveasca si sa ii trateze ca pe fiinte umane) dar in acelasi timp suntem prima generatie de parinti care isi cresc copiii in mare parte singuri fara o familie extinsa. Atunci cand merg in parc vad mai degraba bone cu cei mici decat bunici sau mame foarte obosite.

Din punctul meu de vedere conceptul de familie s-a schimbat enorm fata de acum 30 de ani si este un lucru grozav asta dar este o presiune enorma pe parintii de astazi. Astazi o mama nu este doar o mama: este sprijinul financiar al familiei, este sotie, femeie, pediatru, sofer, organizator, bucatar, confident, stilist, educator, menajera si cea mai buna prietena a copilului sau. Oh, tatii nu au scapat nici ei. In mare parte si ei indeplinesc acelasi roluri zilnic. Nu mai vin de la servici si sunt asteptati cu masa pusa ci invart si ei in oala si dau si ei o mana de ajutor. Dar cel mai important: mamele si tatii de astazi trebuie sa inlocuiasca copiii din spatele blocului. De ce? Pentru ca nu mai sunt copii in spatele blocului.

Si asa te reeduci la +30 de ani si inveti sa te joci. Nu, nu reinveti sa te joci pentru ca in mare parte nu stim cum sa ne jucam ci invatam odata cu venirea primului nascut.

Generatia de astazi de parinti este prima generatie care spune nu violentei fizice sau verbale desi este generatia care vine cu cele multe vanatai de la curea sau de la furtunul de la masina de spalat haine. Este generatia fara voce sau parere care astazi isi invata copilasii sa creada in ei si sa fie puternici. Este generatia care a plans pe ascuns, infundat, cu lacrimi siroind pe obraz dar care astazi isi ia in brate copilul si ii este alaturi neconditionat. Este generatia care isi face planuri cu cei mici pentru ca nu "scapa" de ei 2-3 luni pe timpul verii.

Iar pentru asta cheapeau parintilor de astazi. Este supraomenesc ceea ce faceti. Vor fi bine copiii nostri? Habar nu am. Dar cu siguranta nepotii nostri vor fi.

Pe langa presiunea din jurul nostru inca de la nastere (personal as interzice grupurile de Facebook lauzelor) de cum sa cum sa ii nasti (prin ce orificiu sa iasa), cand sa il hranesti, cu ce sa ii hranesti,vaccinuri, achizitii, pedagogii si un munte de jucarii de care nici nu stiai ca exista te trezesti in brate cu un copil cu care nu stii stii ce sa faci. Da, primii ani (2 aprox) merge parte cu observarea (ca asa ai citit in Montessori) dar dupa e nevoie de joaca serioasa. Efectiv, sa te asezi langa el si sa impingi masinuta aia sau sa te transformi in banditul prins in fragrant. Si nu o sa-ti placa si atunci te trezesti cu o avalansa de tatrumuri si refuzuri. Culmea ca in acele momente zecile de carti nu te ajuta si nu iti mai amintesti formula corecta. Si ce face creierasul nostru? Merge pe un pattern numit "stai sa vad ce au facut parintii mei, sigur asta e bine" si te loveste ca o bata. Si doare!

Binenteles, exista varianta sa ii imobilizam. Iar gadget-urile sunt cel mai la indemana. Ii hipnotizeaza efectiv. Stau cu gura cascata fara sa mai auzi "maaaaami" de un catralion de ori. Brusc poti duce pana la capat o treaba (un lux pentru o mama), poti sa iti suni o prietena (doar pe cele din telefon le mai ai)... brusc ai timp. Precum un drog devine usor o dependenta. Tu ai timp, copilul este in delir. Dar, citesti tu pe undeva ca ecranul nu e bun si stingi televizorul si atunci catralionul de "maaaaami" revine. Lista lunga de task-uri nu s-a redus, e tot acolo si atunci cumperi. Ce? Orice! Ceva cat mai interactiv. Nu conteaza cat costa doar sa poti termina 3 feluri de mancare si sa ai casa luna ca ce-a zice lumea daca vine la tine?!

Dar cumva, in timp, realizezi ca "lumea" nu prea vine la tine pentru ca fiecare are viata lui si parca tresari cand iti vezi pruncul langa picior privindu-te asa cum nimeni nu te-a mai privit vreodata si cu o voce stinsa te intreaba, "mami, te joci cu mine?" Instinctiv ai zice nu pentru ca... mai ai un milion de alte lucruri de facut, ca are un munte de jucarii pe care ai dat o gramada de bani si tu asa stii ca copiii se joaca singuri. Adevarul, defapt, este ca nu stim CUM sa ne jucam. Si ne este rusine sa admitem asta.

Hai sa iti zic ceva: nu ii intereseaza jucaria aia de 600 de lei, nici casuta aia scumpa din curte sau adidasii aia de firma. Vrea doar sa te joci cu el. Nu conteaza ce doar sa fi acolo, prezenta, cu el, pentru el.

Si aici avem o problema: creierul nostru de +30 de ani nu mai are creativitatea si imaginatia unui pusti sau pustoaice de 6 ani. Nup, nu mai e nimic salvat in hardul acela. Softul nostru, de parinte, functioneaza foarte practic, de suprafata, superficial atunci cand vine vorba de joaca.

Noi, parintii, suntem cei pretentiosi atunci cand vine vorba de jucarii. Noi suntem cei care intreba: "da' ce face chestia asta?", "cat costa???", "da' sigur o sa te joci cu ea?!"etc. Ei or sa iti raspunda la fiecare intrebare daca ai urechi sa ii auzi. Pentru ca pentru ei este doar o jucarie iar o jucarie e doar un instrument pentru conectare iar conectarea ar trebui sa fie cu o alta fiinta umana, de preferabil un parinte. Daca acea conectare nu se intampla, jucaria ajunge trista intr-o mare lada de alte jucarii care "nu mai prezinta interes" si copilul se plictiseste si nu are cu ce sa se joace. Cunoscut?

Fiecare material, jucarie de pe piata nu este altceva decat un instrument care sa faciliteze joaca, invatarea, conectarea, dialogul, verbalizarea. Fiindca parintele a uitat sau nu a stiut niciodata CUM sa se joace locul in care el se simte in siguranta este minunatul taram de materiale educative. De ce? Pentru ca asta stim sa facem: sa il invatam pe copil sa socoteasca si sa citeasca, nu? Si sa nu zica lumea ca nu te-ai ocupat de el, nu? Si atunci ne luam o pozitie de dascal si ii printam copilului de pe cele mai tari site-uri fise de lucru si ii luam cele mai scumpe materiale, ii le asezam frumos ca pe instagram si copilul zice nu. Si iti cade cerul pe tine (inevitabil iti vine in minte avalansa de reprosuri care ti-a fost servita si tie in copilarie de atatea ori). Cade pentru ca nu ai un alt back-up plan. Tu asta ai inteles ca e joaca. Cumperi si ii le oferi. Si asa faci deja atat de multe!

Este, daca te asezi si tu langa el. Este, daca faci si tu acelasi lucru. Este, daca inveti si tu alaturi de el. Materialele educative sunt acea punte comuna intre parinte si copil.

Ego-ul tau de parinte este satisfacut pentru ca copilul invata ceva iar copilul este in culmea fericirii pentru ca tu te joci cu el.

Iar daca iti aduni tot curajul din lume si faci asta iti promit ca vei decoperi cea mai magica si pura lume: a copilului tau. Te vei descoperi pe tine si iti vei imbratisa copilul din tine in timp ce ii vei oferi cel mai de pret lucru copilului tau: timpul tau.